În numărul publicat sâmbătă, 15 octombrie 1916, în Adevărul, ziar care apărea zilnic la București, cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi, este relatată o sinteză a primelor două luni din Marele Război, în care România fusese nevoită să intre. Din text reiese intenția motivațională a scrierii, care face recurs la victoriile lui Mihai Viteazul și se scoate în relief faptul că „dușmanul nu va putea sfărîma zidul format din piepturile soldaților noștri!".
„După două luni
Azi se împlinesc tocmai două luni de cînd Consiliul de Coroană de sub prezidenția regelui, a hotărît alăturarea României de Împărăția și declarațiunea de războiu către Austria.
Două luni numai – și totuși atât de multe și de mari evenimente s-au petrecut în acest interval, cum nu le înregistrează zeci de ani normali, așa că vremea ni se pare mult mai lungă.
Am avut în acest spațiu scurt de timp, trecerea Carpaților, ocuparea de către eroica noastră oștire a multor orașe și sate românești. Am văzut Brașovul în mâinile noastre; am văzut trupele noastre ocupând Chellemberg, unde Mihai realizase pentru întâiași dată visul secular al neamului. Am văzut Sibiul aproape în mâna noastră; am fost stăpâni pe Făgăraș.
Eram mândri, eram veseli.
Au venit apoi momente inevitabile în orice război, când norocul parcă'și întorsese fața de la noi. Ne-am retras din Transilvania și am văzut trupele dușmane încercînd să inunde pământul sfînt al țărei. Am văzut Dobrogea invadată. Constanța și Cernavodă pierdute.
Ne-am întristat, dar mândria ne-am păstrat-o.
Și a fost bine așa.
Chiar eri comunicatul Cartierului general spunea că la granița Moldovei am aruncat pe inamic pretutindeni înapoi. In Muntenia rezistăm peste tot și putem fi convinși că nici aici dușmanul nu va putea sfărîma zidul format din piepturile soldaților noștri. Cît despre Dobrogea nădăjduim că nu va trece mult și trupele noastre și ale aliaților noștri își vor putea lua revanșa. La sfîrșitul celei de a doua lună de război, stăm dar tineri în credința victoriei definitive, mîndri de vitejia ostașilor noștri, plângând pe bravii cari au plătit cu sângele lor, dar siguri că acest sînge nu va fi curs degeaba și că idealurile pentru cari capii noștri le-au dat, se vor realiza pe de-antregul. La sfîrșitul celei de a doua luni de războiu, ca și la începutul acestuia, strigătul nostru rămâne: Trăiască România Mare!
ADEVERUL"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"