24 Ianuarie, Mica Unire. Greșeala pe care o fac politicienii la Iași, an de an
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Tudor Curtifan
WhatsApp
Klaus Iohannis la Iași
Klaus Iohannis la Iași
Data de 24 ianuarie 1859 este strâns legată de Hotelul Concordia din București, locul unde, cu o zi înainte, s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza care a dus la Unirea Principatelor Române. Votul în Parlament a avut loc pe data de 24 ianuarie, tot în București.

Istoricul Adrian Niculescu, conferențiar universitar (SNSPA), semnalează o anomalie pe care clasa politică o face an de an pe 24 ianuarie.

Președintele țării, primiul ministru, întreg Executivul, dar și prerezentanți ai tuturor partidelor politice, merg an de an la Iași, pe 24 ianuarie, pentru a sărbători Mica Unire de la 1859. Istoricul Adrian Niculescu spune însă că data în care se celebrează Unirea Principatelor la Iași este greșită.

Asta întrucât momentul Iașiului este pe 5 ianuarie, adică alegerea lui Cuza în Moldova, iar 24 ianuarie este data în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales în București și domn al Țării Românești. Astfel că, data corectă în care clasa politică ar trebui să sărbătorească la Iași este de fapt 5 ianuarie.

Intr-un interviu acordat DCNews, Adrian Niculescu a explicat că ”24 ianuarie este momentul Bucureștiului. Chiar de trei ori momentul Bucureștiului: aici s-a hotarât dubla alegere, aici s-a votat, împlinindu-se, astfel, pasul hotarâtor spre Unire, aici a avut loc renunțarea, printr-un gest profund patriotic (dar și la presiunea maselor, aduse de liberalii radicali ai lui C. A. Rosetti...), a celorlalți candidați munteni, inclusiv conservatori, dintre care unii cu greutate, precum pînă de curînd caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica, fostul prim domn din timpul Regulamentelor Organice (1834-1842, alungat de rusi). Astfel, în pe atunci celebrul Hotel Concordia, hotelul parlamentarilor din Adunarea Electivă bucureșteană, s-a luat,  la propunerea lui Dimitrie Ghica, hotarârea ca alesul Moldovei să fie ales si in Tara Românească. Acest fapt s-a petrecut în seara de 23 ianuarie, cu ocazia trecerii prin București a delegației moldovene, cazate tot la Concordia, ce se ducea la Constantinopol pentru a notifica alegerea, la Iasi, a lui Cuza... Pe 24 ianuarie, deputatii munteni s-au dus în Adunare si au votat dubla alegere”,a precizat Adrian Niculescu.

Azi, 24 ianuarie 2020 se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cunoscut şi sub numele de "Unirea Mică", acest eveniment major este considerat a fi primul pas important în calea înfăptuirii statului naţional unitar român, după ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie/5 februarie, era ales şi domn al Țării Românești. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel