4 aprilie, ZI NEAGRĂ pe șosele. Accidente GRAVE în România astăzi. Patru MORȚI în două accidente FRONTALE
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
foto cu caracter ilustrativ Pixabay
foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Două accidente frontale cu morți și răniți grav s-au produs astăzi în România, în după-amiaza zilei de duminică. O femeie însărcinată a fost singura supraviețuitoare dintr-un accident, iar în celălalt accident un copil a fost proiectat prin parbriz, în timp ce tatăl său a rămas încarcerat și a murit. 

Trei decese după un accident grav în Sibiu. O tânără însărcinată, singura supraviețuitoare

Trei persoane au murit în urma accident care a avut loc astăzi în județul Sibiu, între Săcel și Cristian, pe DN 1. O altă persoană este rănită în urma acestui accident, o femeie însărcinată în 30 de săptămâni, cu fractură de femur, ea fiind transportată la spital. 

Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, a declarat că accidentul de pe DN 1, dintre Cristian și Săcel s-a produs după un impact frontal între două mașini care circulau din direcții opuse.

Un alt accident frontal în Iași. Copil proiectat prin parbriz, tată mort

Un alt accident grav a avut loc în localitatea Cozmești, județul Iași. O mașină a intrat în depășire și a intrat frontal într-un autoturism care circula regulamentar, în care se afla o familie. Tatăl a rămas încarcerat și a fost constatat decesul acestuia. Copilul său, în vârstă de 5 ani, a fost proiectat prin parbriz și transportat la spital, fiind rănit. Alte două persoane au rămas încarcerate în urma accidentului grav. 

Una dintre persoanele scoase din mașinile distruse în urma impactului este inconștientă, dar are semne vitale și a fost predată unui echipaj SAJ, care o va duce la Spitalul Pașcani. Cea de-a treia victimă a suferit o fractură la nivelul piciorului, a fost preluată de echipajul de prim-ajutor SMURD și transportată la spital.

Vezi și: Mesaj către Dumnezeii șoselelor

Și nu sunt singurele accidente care au avut loc astăzi în țara noastră astăzi. Un alt accident  a avut loc pe DN7 Pitești - Râmnicu Vâlcea, în apropierea comunei Morărești, județul Argeș, unde un autotren a intrat în coliziune cu un autoturism. Din primele date, în acest accident, nu au fost  victime, dar traficul rutier a fost oprit pe sensul de urcare, circulându-se alternativ, pe celălalt fir. Un accident s-a produs și pe A1 Sibiu - Deva,  au fost implicate două autoturisme, iar o persoană a fost rănită ușor.

Pe lângă acestea, mai sunt și accidentele ușoare, tamponările, ce nu presupun oprirea traficului și intervenții speciale de salvare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel