În această seară, la ora 20:52, în urma unui apel prin 112, pompierii au fost anunțați că în scara unui bloc de pe Calea Șagului din Timișoara se simte miros înțepător care pătrunde și în apartamente.
”Am fost informați că în cursul serii s-a efectuat o activitate de deratizare la parterul blocului (în spațiul unei societăți comerciale)”, a precizat ISU într-un comunicat de presă.
Blocul a fost evacuat imediat
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, două autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM), un echipaj CBRN și un motoventilator.
Până în acest moment, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. S-a dispus evacuarea locatarilor de pe întreaga scară până la finalizarea măsurătorilor de către echipajul CBRN. Au fost evacuate 70 de persoane (58 Adulți și 12 minori). Intervenția autorităților este în dinamică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol