"Cel mai bun procent posibil (...) 10 - 12 locuri eligibile. (...) La ora actuală, singura forţă politică din România care are capacitatea de a influenţa deciziile la nivel european în favoarea României şi pentru interesele României este PNL, din mai multe motive. Unu - suntem membri în cea mai puternică familie politică la nivel european, respectiv PPE, partidul care are cea mai mare forţă în Parlamentul European, partidul care deţine astăzi şi va deţine şi în continuare preşedinţia Comisiei Europene, preşedinţia PE, preşedinţia Consiliului European, cele mai importante funcţii la nivel european. Al doilea motiv pentru care PNL este unica forţă care poate să facă bine României la nivel european este acela că suntem respectaţi, apreciaţi şi consideraţi un partener loial la nivel european", a susţinut Orban, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă va candida la alegerile europarlamentare de anul viitor, el a răspuns: "Sunt preşedintele PNL, am răspunderea de a duce acest partid la victorie, în alegerile prezidenţiale şi locale şi parlamentare, sunt candidatul oficial al partidului la funcţia de prim-ministru şi mă dedic acestor obiective".
Deputatul liberal de Olt, Gigel Ştribu, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că, dacă se va regăsi pe lista de candidaţi PNL, nu va fi pe locurile eligibile.
"Nu voi candida la europarlamentare sau, dacă voi fi pe listă, voi fi undeva după locul 20 sau 15 în sus, pentru că sunt vicepreşedinte regional şi trebuie să merg în campanie electorală, dar în niciun caz nu mă voi regăsi în primele 10 locuri", a susţinut Ştirbu.
În opinia preşedintelui PNL, organizaţia judeţeană Olt a partidului are "capacitatea de a obţine rezultate bune" şi din motivul că preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, "probabil o să fie lăsat la vatră".
"Şi în Olt PNL are capacitatea de a obţine rezultate bune, de a creşte ca susţinere în rândul cetăţenilor din judeţ, iar în conjunctura politică existentă cred că avem, ca să zic aşa, o şansă în plus de a obţine rezultate şi mai bune, pe de o parte pentru că PSD-ul i-a ţepuit pe români grav şi se arată limpede în aproape doi ani de zile că PSD şi-a dorit puterea nu ca să facă bine românilor şi ca să rezolve probleme din economia şi societatea românească, ci şi-au dorit puterea ca să scape de puşcărie, atât Dragnea cât şi Tăriceanu cât şi alţii din jurul lor. Al doilea motiv este că am văzut că domnul Stănescu nu se simte foarte bine, probabil o să fie lăsat la vatră, nu ştiu, dar şi dacă e lăsat la vatră şi dacă nu e lăsat la vatră oricum luna de miere dintre Stănescu şi Liviu Dragnea, ca doi susţinători ai familiei 'tradiţionale', a trecut demult", a afirmat Orban
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema