PNL, val de acuzații de FRAUDĂ în toată țara. Nouă contestație în instanță
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Foto ilustrativ. Sursa: Agerpres
Foto ilustrativ. Sursa: Agerpres
Un candidat la alegerile locale a luat decizia de a contesta în instanță rezultatul.

Primarul în exerciţiu al municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, care a candidat din partea Partidului Naţional Liberal pentru un nou mandat, a anunţat că va contesta în instanţă rezultatul alegerilor pentru funcţia de primar, scrie Agerpres. Acesta a declarat, într-o conferinţă de presă, că are suspiciuni cu privire la fraudarea rezultatului scrutinului de duminică, motiv pentru care a depus mai multe contestaţii la Biroul Electoral de Circumscripţie Municipal.

"Dacă aceste contestaţii vor fi respinse, este logic, atâta timp cât am indicii, vom apela la următoarea cale de atac, care este Judecătoria, nu BEJ (n.r.- Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean). Deocamdată, am discutat despre lucrurile normale, civile, dar avem indicii şi pentru o serie de fraude care se pot duce în penal. Vom merge în penal pentru cei care din greşeală, iar greşeala nu scuză penalul, sau deliberat au greşit", a afirmat Flutur.

"Am indicii clare că ceva nu a fost în regulă"

Actualul primar a prezentat mai multe procese verbale întocmite în secţiile de votare care prezintă modificări în ceea ce priveşte numărul de voturi din dreptul candidaţilor.

"Am indicii foarte clare că ceva nu a fost în regulă. În primul rând, peste 200 de procese verbale venite din secţiile de votare nu au fost corecte şi au fost modificate doar prin decizia şi semnătura preşedintelui Biroului Electoral Municipal, unele erau de formă, altele de fond. Putem să acceptăm victorie sau înfrângere, dar nu putem să acceptăm niciodată că o victorie sau o înfrângere s-a făcut printr-o eventuală sau presupusă fraudă sau pe o greşeală de management electoral a partidelor politice", a mai adăugat Cătălin Flutur.

Potrivit datelor preliminare prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă, Cătălin Flutur a pierdut alegerile locale pentru funcţia de primar al municipiului Botoşani în faţa social- democratului Cosmin Andrei la o diferenţă de doar 17 voturi. Cătălin Flutur ar fi fost votat de 10.944 alegători, iar candidatul PSD de 10.961 votanţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel