"Singura mea îngrijorare din declarația doamnei ministru Mihăilă este legată de faptul că dânsa vrea să continue proiectele lui Vlad Voiculescu și sper să nu continue aceste proiecte care au dus la alterarea încrederii publicului în autoritățile din Sănătate, pe de o parte, și au privat populația de rezultatele unui control al pandemiei. Deci, sper să nu se întâmple acest lucru. În ceea ce privește asistența medicală spitalicească, aici am două comentarii:
1. Doamna Mihăilă a menționat că va urmări dezvoltarea asistenței medicale spitalicești și va investi 90% din fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență în spitale și 10% din fonduri în asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate. Eu nu sunt de acord cu această alocare deoarece asistența primară și ambulatorie de specialitate tratează 90% din bolnavi și alocăm acolo 10% din resurse. Sigur că trebuie să facem și spitale, dar nu poți să nu ții cont de faptul că România cheltuiește 42% din fondurile din sănătate pentru asistența medicală spitalicească, față de 28% care este media în UE. Este clar că noi avem o suprasolicitare a spitalelor, ceea ce duce la condiții improprii, la incapacitatea de a trata corespunzător pacienții.
VEZI ȘI: Ce planuri are noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă: Competenţa este o necesitate, nu un moft
2. Dacă mă refer la Terapie Intensivă, eu am fost surprins că anul acesta doar 35% din bugetul pe anul trecut pentru secțiile ATI a fost alocat. În mod evident în această perioadă trebuie asigurate toate resursele, pentru că deja avem lipsa resursei umane și vă dați seama că lipsa finanțării secțiilor ATI este foarte periculoasă și sper că doamna ministru împreună cu cei de la Finanțe să găsească soluții în acest sens, pentru a nu fi pusă în pericol viața pacienților din cauza lipsei de materiale sau echipamente.", a declarat Alexandru Rafila la RealitateaPlus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”