Alina Gorghiu, precizări după ce Tudorel Toader a spus de ce a fost ”revocat”
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Alina Gorghiu FOTO AGERPRES
Alina Gorghiu FOTO AGERPRES
Senatorul PNL Alina Gorghiu a scris, joi, pe Facebook, că fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, trebuia să spună adevărul despre OUG privind amnistia și grațierea din ianuarie 2017.

„Tudorel Toader trebuia să spună de atunci adevărul despre OUG privind amnistia și grațierea! Acum e tardiv! Între timp a fost sacrificat și nici măcar ca erou”, a transmis, joi, Alina Gorghiu.

„Stingerea subiectului nu e pentru că cere Opoziția sau pentru că se respectă astfel rezultatul referendumului din mai 2019. Spuneam atunci că <>‭ dacă adoptăm asta", a mai scris, joi, pe Facebook, senatorul PNL Alina Gorghiu. „De‭ ‬ani‭ ‬buni‭ avem‭ ‬‬pe‭ ‬masa‭ ‬comisiilor parlamentare multe soluţii propuse pentru problemele din sistemul penitenciar.‭ ‬Nu‭ ‬toate‭ ‬‬sunt‭ ‬însă‭ ‬cele‭ ‬corecte, dar asta era cea mai tâmpită! De altfel, este obligatoriu să se abroge și Legea recursului compensatoriu”, a adăugat senatorul.

Reacția vine în contextul în care Tudorel Toader precizează că motivul pentru care a fost dat afară din Guvern a fost reprezentat de refuzul de a da ordonanțele privind amnistia și grațierea, pentru modificarea codurilor și OUG pentru contestarea hotărârilor pronunțate de către ÎCCJ în completele de 5.

"Doar pentru cei ce vor sa vada/ stie adevarul!

In principal, pentru ca am refuzat :
1. OUG privind amnistia si gratierea;
2. OUG pentru modificarea Codului penal;
3. OUG pentru modificarea Codului de procedura penala;
4. OUG pentru contestarea hotararilor pronuntate de catre ICCJ in completele de 5 judecatori,
...am fost revocat din Guvern !", a scris, pe Facebook, Tudorel Toader.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel