”Am fi fost într-o MARE DRAMĂ”. Săndesc, despre lupta cu COVID-19: Putem influența DECISIV
Data publicării:
Autor: Alexandra Cheroiu
WhatsApp
Foto: DSU România
Foto: DSU România
Dorel Săndesc, președintele Comisiei de ATI, spune că fără eforturile făcute pentru achiziționarea de echipamente care să asigure nevoile secției de terapie intensivă și să suplinească numărul de locuri, România ar fi trecut acum printr-o ”mare dramă” și atrage atenția că deznodământul pandemiei depinde în cea mai mare parte de societatea românească și cum sunt respectate regulile în cadrul comunităților.

”Dacă situația era aceeași ca la începutul crizei, acum am fi fost într-o mare dramă. Acum stăm mai bine din multe puncte de vedere importante decât la începutul crizei. În sensul în care, Comisia ATI a muncit foarte intens în această perioadă, făcând audituri cu situația reală a numărului de paturi funcționale, care dispun de personal capabil să asigure îngrijire 24 din 24, cu necesitățile de dotare. Am creat aceste programe de modernizare și de dotare și am demarat acțiuni în paralel, atât cu autoritățile, cât și cu societatea civilă. Astfel, am reușit să finalizăm o primă fază a unui program de dotare prin Banca Mondială, prin care spitalele deja primesc peste 400 de ventilatoare mecanice, 600 de monitoare, 400 de paturi de terapie intensivă, 400 de stații de injectomate și infuzomate, acele instalații prin care se administrează controlat, elecronic medicamentele și perfuziile. Acestea fac să putem răspunde acum acestei creșteri. Fără aceste dotări suplimentare ne-ar fi fost mult mai greu sau poate că am fi ajuns în situația în care să nu mai avem cu ce-i îngriji”, a explicat Dorel Săndesc la Digi24.

Totodată, medicul spune că prin campania ”România are nevoie de terapie intensivă” s-a reușit strângerea unor importante sume din donații prin care au fost achiziționate patru containere, care au asigurat încă 60 de paturi de ATI. Săndesc susține că cifra de 300 de pacienți internați la ATI, din prezent, ”nu este critică” deocamdată tocmai datorită acestor achiziții.

”Dacă nu existau cele 60 de paturi, dacă nu existau paturile făcute în spitalele modulare, dacă nu existau extensiile făcute de unele secții ATI cu echipamentele pe care am reușit să le obținem cu aceste proiecte, situația ar fi fost deja critică“, a adăugat acesta.

Seful ATI spune că, în cea mai mare parte, deznodământul nu depinde de societatea românească și că cel mai important în lupta cu pandemia este respectarea regulilor de protecție și distanțare în comunități.

 

”Nu trebuie să disperăm atunci când vedem că sunt comunități unde nu se respectă regulile”

”Este un studiu care arată că dacă 50% din populația unei comunități ar respecta regulile de protecție, epidemia ar putea fi stăpânită, evitându-se vârfuri periculoase și ar avea o eficiență comparabilă cu vaccinarea. De aceea, nu trebuie să disperăm atunci când vedem că sunt comunități unde nu se respectă aceste reguli. Vedem pe plajele românești că nu se respectă regulile de distanțare, dar vedem că și pe alte plaje, din alte țări, fenomenul se repetă, și, totuși, la ei există o rată de îmblonăvire mai mică. Explicația e relativ simplă. În aceste locuri, există oameni care nu respectă regulile, dar marea diferență este făcută de gradul în care aceste reguli sunt respectate în comunitățile în care trăim, în care ne ducem viața obișnuită. Pe litoral au fost între 100.000 și 200.000 de persoane într-un weekend. Sunt foarte mulți oameni, dar procentual nu reprezintă extrem de mult ca să spunem că suntem condamnați la o diseminare comunitară majoră. Nu, dacă am respecta în comunitățile noastre aceste reguli, putem influența decisiv“, a conchis Săndesc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel