Pentru istorie, zic, să vadă generațiile viitoare cum funcționa omenirea în a 23-a zi a Stării de Urgență. Și anume: un tip și-a dat masca la o parte, ca să tușească, politicos, în pumn. După care și-a pus masca la loc și a continua să cotrobăie prin rafturi, cu mâna pe care tocmai tușise.

Nu mai discut de lăcomia/prostia comercianților: la un Mega Image din Drumul Taberei, cei care stăteau la Casă erau distanțați pe ”verticală”, dar pe ”orizontală” stăteau lipiți: funcționau toate cele trei case de marcat dispuse pe cei 2 metri ai magazinului, în vremuri normale, când nu era o problemă că își suflau cumpărătorii pe  borcane, unul altuia.

Nu mai amintesc de cei care au dat bani grei pe mănuși de unică folosință, ca urmare le folosesc toată ziua, fără să înțeleagă că unic înseamnă să le arunci când ieși din magazin, nu să le ții și în mașină, să tastezi cu ele pe telefonul pe care, apoi, îl duci la gură etc.

Sigur, nu poți cere ”distanțare socială” unora care de-o viață au fost obișnuiți să se înghesuie la rând, să se uite peste umărul celui care ajungea la ghișeu, să vadă cât plătește la bancă, să lipească priza de aer a mașinii de țeava de eșapament a celui din față.

Așa că mă întreb dacă n-am ucis economia degeaba? Ca să scăpăm, să nu stăm prea aproape unul de altul, am închis șantierele, firmele, afacerile. Ne-am sacrificat, am oprit producția, în schimb, ne omorâm la supermarket, cu voluptate sau inconștiență, ca să creștem consumul.

Până la urmă, va fi rău câtorva, dar va fi bine în ansamblu. Dacă ne comportăm ca o turmă în magazin, vom obține, mai devreme sau mai târziu, imunitatea de turmă care elimină coronavirusul din peisaj.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News