Foametea în America Latină şi în Caraibe a crescut în 2017 pentru al treilea an consecutiv şi a devenit o problemă care afectează 39,3 milioane de oameni, reprezentând 6,1 % din populaţia regiunii, a avertizat miercuri FAO într-un raport preluat de EFE. Ţara în care a crescut cel mai mult foametea este Venezuela, unde cifra persoanelor malnutrite a crescut cu 600.000 în perioada 2014 şi 2017, precizează Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultura (FAO).
Cifrele fac parte din raportul 'Panorama securităţii alimentare şi nutriţionale în America Latină şi Caraibe 2018', elaborat împreună cu Organizaţia Panamericană a Sănătăţii (OPS), Unicef şi Programul Alimentelor Mondial (World Food Programme, WFP). Raportul, difuzat miercuri la sediul regional al FAO din Santiago de Chile, relevă că foametea a avut o tendinţă în creştere în ultimii ani, însumând 200.000 de persoane malnutrite între 2015 şi 2016 şi 400.000 între 2016 şi 2017, cifre care ilustrează 'că accelerarea deteriorării este în creştere'.
Obezitatea, creştere necontrolată
Studiul relevă, pe de altă parte, că obezitatea a devenit cea mai mare ameninţare nutriţională în America Latină, unde în fiecare an numărul persoanelor obeze creşte cu 3,6 milioane, iar excesul de greutate afectează 250 de milioane de persoane, reprezentând 60 % din populaţia regiunii. Un adult din patru suferă de obezitate, în timp ce excesul de greutate afectează 7,3 % dintre copiii cu vârste de sub 5 ani, în condiţiile în care media mondială este de 5,6 %, semnalează raportul.
'Obezitatea este în creştere necontrolată. În fiecare an înregistrăm 3,6 milioane de obezi în plus în această regiune (...) situaţia este înspăimântătoare', a declarat Julio Berdegue, reprezentantul regional al FAO, la prezentarea raportului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță