Amplă operațiune împotriva mafiei petrolului, în Italia. 70 de suspecți au fost reținuți
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Autorităţile anti-Mafia din Italia au reţinut circa 70 de suspecţi într-o amplă acţiune împotriva crimei organizate în sectorul produselor petroliere, informează dpa.

Este vorba de presupuşi membri şi susţinători ai mai multor grupări mafiote, inclusiv Camorra şi 'Ndrangheta, care au fost fie arestaţi, fie plasaţi în arest la domiciliu, au precizat anchetatorii italieni, scrie Agerpres.

În cadrul aceleiaşi anchete, ce priveşte membri ai aşa-zisei "mafii a petrolului" şi a fost lansată cu mai mult timp în urmă, au fost de asemenea puse sub sechestru fonduri, societăţi şi bunuri imobiliare în valoare de circa 1 miliard de euro. Suspecţii sunt acuzaţi de spălare de bani, fraudă fiscală la produse petroliere şi alte infracţiuni.

La operaţiune au participat birourile procuraturii publice din Roma şi Napoli, precum şi din oraşele Catanzaro şi Reggio Callabria din provincia Calabria. Suspecţii au fraudat statul cu facturi false şi tranzacţii cu monetar care nu au avut loc în realitate, a menţionat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel