“Precizăm că înființarea măsurilor de executare silită, inclusiv cea prin poprire bancară, se efectuează după realizarea operațiunilor de distribuire a sumelor încasate și de stingere a obligațiilor fiscale”, se precizează într-un comunicat ANAF.
“În ceea ce privește reluarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară, pentru adresele de înființare comunicate de organele fiscale înainte de intrarea în vigoare a prevederilor art. VII alin.(3) teza a doua din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, precizăm că acestea au fost continuate de către instituțiile de credit, prin efectul legii, nefiind necesară transmiterea unor adrese din partea organelor fiscale”, se mai spune în comunicatul ANAF.
Până acum, cea mai accesată facilitate a fost eșalonarea la plată în formă simplificată, contribuabilii depunând peste 31.000 de cereri. Solicitările în acest sens pot fi depuse până pe 31 martie 2021, inclusiv.
Instituția mulțumește contribuabililor pentru că, în această perioadă dificilă, obligațiile fiscale declarate în perioada martie-noiembrie 2020 s-au încasat în procent de peste 91%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”