"Deficitul, deja dacă se atinge 4,4% în anul acesta, cum ne-a anunțat Ministerul de Finanțe, în anul viitor în cel mai bun caz va fi undeva peste 4%. Pentru că dacă lucrurile rămân cum sunt acum și se aplică programul de majorări de pensii și salarii, am văzut calcule care dădeau deficitul la 4,7%-4,8% din PIB. Cu toate măsurile pe care le va lua Ministerul Finanțelor de corectare a unor cheltuieli, de revizuire a bugetului prin sectorul public, prin ministere, poate să se apropie spre 4%, dar în niciun caz nu poate să facă altceva să scadă sub 4%", a declarat analistul economic Aurelian Dochia, pentru Mediafax.
De menționat că eliminarea supraaccizei la carburanți, votată recent de Parlament, reprezintă circa 0,3% din PIB ca venituri bugetare. Pierderea acestor bani va face și mai dificilă atingerea acelui deficit bugetar de "aproximativ" 3,5% pe care ministrul Finanțelor Florin Cîțu s-a angajat, în declarații publice cel puțin, să-l introducă în bugetul pe 2020. Acesta și-ar fi asumat, după propriile declarații, o corecție a cheltuielilor publice și în fața piețelor financiare și a organizațiilor internaționale, în tot acest timp declarând de asemenea că în domeniul creșterii pensiilor va fi respectată legislația în vigoare.
Taxe care vor dispărea
Totodată, taxa pe active bancare, singura care se duce în bugetul statului din taxele rămase în vigoare din rândul celor aplicate prin OUG114/2018, a adus în primul semestru al acestui an 378,8 milioane de lei ca venituri în buget, o sumă moderată. Și aceasta ar urma să fie eliminată de către guvernul liberal în procesul de reparare a nedreptăților făcute de PSD în fața mediului economic și de afaceri.
Tăierile de taxe, care au caracterul de a stimula consumul, vin în contextul în care 2020 este un an electoral dublu, ceea ce înseamnă că partidul de guvernământ trebuie să dea bine în ochii alegătorilor, să-și asigure o economie solidă, aflată în proces de decelerare, până la alegerile generale din decembrie 2020, precum și să jongleze cu bună-voința piețelor financiare, a agențiilor de rating și a Comisiei Europene. Aceasta din urmă are puterea de a crea un cartof fierbinte dacă Bucureștiul nu va fi destul de convingător în discuțiile privind procedura de deficit excesiv, iar măsurile de corecție ce vor trebui angajate în buget în fața Comisiei vor trebui să înscrie cheltuielile pe o anumită traiectorie de sustenabilitate.
De asemenea, o eventuală restructurare și redimensionare a sectorului public, una din posibilitățile indicate de ministrul Finanțelor pentru reducerea cheltuielilor, este din start constrânsă de rundele de alegeri de anul următor. În contextul necesității reașezării fundamentelor bugetului pe criterii mai sustenabile, pe fondul unor cheltuieli viitoare pentru care nu există bani decât dacă vor fi împrumutați, noile tăieri de taxe și impozite par de pe altă lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Cum va fi vremea de Florii. Meteorolog: Vor fi prezente în cea mai mare parte a țării
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană