Anca Serea a ajuns acasă și și-a anunțat admiratorii că se simte mai bine, prin intermediul unei postări pe social-media. „Mama eroină” din showbiz-ul autohton a crezut că nu își va mai reveni, după ce a mers la spital din cauza anemiei.
De asemenea, vedeta le-a mulțumit admiratorilor pentru gândurile bune și le-a oferit un sfat privind importanța sănătății.
„În sfârșit am ajuns acasă! Și... sunt puțin mai bine! Sănătatea este cel mai prețios lucru din viață unui om. Iar ultima săptămâna mi-a demonstrat din plin cât de mult contează să ai grijă de ține, nu doar pentru binele tău, ci și pentru al celor care depind de ține sau al celor care țin la ține.
Poate o parte din voi, prietenii de aici ați aflat că am ajuns internată în spital din cauza anemiei. Este o problemă de care știam, dar nu i-am acordat niciodată importantă cuvenită. Corpul meu a vrut să îmi transmită mesajul că muncesc prea mult, mă odihnesc prea puțin și nu am ținut cont de tratamentul pe care ar trebuit să îl urmez constant.
Simptomele pe care le-am resimțit de dată această au fost că un duș rece. Am crezut efectiv că... nu o să-mi revin. Iar familia și foarte mulți prieteni s-au îngrijorat nespus. Mulțumesc tututor pentru că v-ați gândit la mine și poate v-ați rugat pentru binele meu.
Va rog pe toți care citiți această postare să aveți grijă de voi, să nu credeți că problemele de sănătate pe care le aveți dispar de la sine sau că aveți timp să va ocupați de ele luna viitoare, poate anul viitor. Sănătatea noastră trebuie să fie o prioritate indiferent de orice! Va îmbrățișez cu dragoste, să fim sănătoși!”, a scris Anca Serea pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile