ANM, alerte meteo. Furtuni cu vijelii și grindină. Au fost emise Cod Galben și Cod Portocaliu
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
ANM a emis ALERTE METEO de COD GALBEN și COD PORTOCALIU. 

Până la ora 23:00, este COD GALBEN (conform hărții) de instabilitate atmosferică. Meteorologii anunță: ”În intervalul menționat, în sud-vestul, sudul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.”

În același timp, este și o alertă de COD PORTOCALIU (conform hărții) de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, intensificări puternice ale vântului. ”În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, local în Oltenia și vestul Munteniei, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70...80 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30...40 l/mp și, pe arii restrânse, 50...70 l/mp.” anunță ANM. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel