Apel pentru pacienţii vindecaţi de COVID-19: donaţi plasmă şi salvați vieți
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu face apel la cei care s-au vindecat de noul coronavirus să meargă și să doneze plasmă pentru a-i putea ajuta și pe alții, aflați în stare gravă. 

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este unul dintre centre autorizate de Ministerului Sănătăţii pentru includerea Secţiei Clinice ATI în Programul de tratament monitorizat al pacienţilor critici cu COVID-19 cu plasmă recoltată de la donatori vindecaţi.

Terapia cu plasmă hiperimună recoltată de la convalescenţii COVID-19 este folosită din ce în ce mai mult la nivel global, autorităţile sanitare din China, Statele Unite ale Americii şi din numeroase state din Uniunea Europeană autorizând utilizarea sa pentru a creşte şansele de vindecare a pacienţilor cu forme grave ale infecţiei cu coronavirus. Pentru ca un număr cât mai mare de pacienţi să poată beneficia de acest tratament este însă nevoie de cât mai mulţi donatori de plasmă.

Apel pentru donare de plasmă 



”Facem un apel către pacienţii vindecaţi de COVID -19, care sunt potenţiali donatori de plasmă hiperimună, să facă acest gest şi să contribuie la lupta împotriva noului coronavirus”, se arată într-un comunicat de presă. 

"Avem aproape 400 de pacienţi vindecaţi care au trecut prin secţiile Spitalului Judeţean şi care pot dona plasmă şi pot ajuta astfel la salvarea vieţilor omeneşti ale pacienţilor în stare foarte gravă. Este un gest de umanitate şi solidaritate în această confruntare cu COVID -19 şi suntem convinşi că oamenii vor acţiona în consecinţă şi vor veni în număr mare să doneze", declară Conf.univ.dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu.

Ce trebuie să facă donatorii 



Potenţialii donatori pot contacta Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu în vederea obţinerii de informaţii şi programării pentru donare. Până în prezent s-au înregistrat 6 donări de la un număr de cinci pacienţi. Primul donator de plasmă este un angajat al SCJU Sibiu care a repetat gestul, venind şi a doua oară să doneze.

"De la punerea în funcţiune a echipamentului de colectare de plasmă umană au donat 5 persoane, dintre care un pacient se află la a doua donare. Pentru trei donări au venit rezultatele examinărilor suplimentare de la Centru National de Hematologie Transfuzională şi a fost totul în regulă. De altfel, plasma a şi fost transfuzată. Alte două probe sunt trimise la Bucureşti, aşteptam săptămâna aceasta rezultatele şi urmează ca joi să trimitem o altă probă", explică dna Livia Mareş, biolog al Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu, care a adăugat "mereu există nevoie de donatori, atât de sânge cât şi plasmă, în contextul actual legat de coronavirus".

Până acum, de tratamentul cu plasmă umană hiperimună de la SCJU Sibiu au beneficiat trei pacienţi din Secţia Clinică ATI a SCJU Sibiu.

Criterii pentru donatori 

Pentru eligibilitatea donatorului trebuie să se aplice următoarele criterii: a) donarea se va face la cel puţin 14 zile de la dispariţia completă a simptomelor şi cel puţin un test COVID-19 negativ RT-PCR; b) intervalul între două donări de plasma să fie de minimum 2 săptămâni; c) prezentarea biletului de externare din spital şi a rezultatelor testelor RT-PCR şi opţional a testelor serologice pentru detecţia anticorpilor anti_SARS-Cov-2 (calitativ sau cantitativ); d) semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană; e) încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel