Arabia Saudită, EAU şi Bahrain vor participa la Cupa Golfului în Qatar
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain au anunţat că vor participa la Cupa Golfului la fotbal, competiţie care va debuta pe 24 noiembrie în Qatar, ţară boicotată de vecinii săi de peste doi ani, informează AFP.

Pe 5 iunie 2017, trei ţări din zona Golfului Persic - Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain -, alături de Egipt, au rupt relaţiile diplomatice cu emiratul Qatar, căruia i-au impus sancţiuni economice.

Aceste state au acuzat autorităţile de la Doha de susţinerea unor grupări islamice radicale, reproşându-le totodată că sunt prea apropiate de Iran. Qatarul a negat însă aceste acuzaţii.

Marţi, Federaţia saudită de fotbal a indicat, pe contul său de Twitter, că acceptă invitaţia de a participa la turneul care urmează să se desfăşoare până pe 6 decembrie. În două comunicate separate, Federaţiile din Emirate şi Bahrain au anunţat la rândul lor participarea la competiţia din Qatar.

Aceste anunţuri ar putea semnala un posibil început al detensionării relaţiilor cu Doha, care se confruntă din 2017 cu un embargou ce a provocat interzicerea accesului avioanelor din Qatar în spaţiile aeriene ale celor patru ţări, închiderea rutelor terestre şi suspendarea comerţului.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel