Arad: Sute de persoane aşteptate, timp de şase seri, la un cinematograf în aer liber, cu intrare gratuită
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Sute de arădeni sunt aşteptaţi, începând de marţi, timp de şase seri, la cinematograful organizat în Parcul "Mihai Eminescu", unde Caravana Metropolis poposeşte pentru noi proiecţii.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, cinematograful călător Caravana Metropolis s-a întors pentru cel de-al VIII-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în faţa publicului larg, unele dintre cele mai bune filme europene noi. Până acum, a poposit la Sibiu (25-30 iunie) şi Bucureşti (2-7 iulie) şi urmează să ajungă la Arad, unde va avea proiecţii în perioada 9-14 iulie, în Parcul "Mihai Eminescu".

În fiecare seară, de marţi până duminică, arădenii vor putea viziona în aer liber câte un scurtmetraj şi un lungmetraj, începând cu ora 21,30, intrarea la toate proiecţiile fiind liberă.

Lungmetrajele care pot fi urmărite sunt comediile franceze "În libertate" (Pierre Salvadori), "Familia mea nebună" (R. Dany Boon) şi "Edmond" (R. Alexis Michalik). În selecţia de filme europene noi se regăsesc: "Războiul rece" (R. Pawel Pawlikowski), câştigător al premiului pentru Cel mai bun regizor la Cannes şi nominalizat la trei premii Oscar şi patru premii BAFTA; "Toată lumea ştie" (R. Asghar Farhadi), cu Penelope Cruz şi Javier Bardem în rolurile principale, film aflat în competiţie la Cannes în 2018, şi "Tranzit", cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold. Înaintea tuturor lungmetrajelor va rula câte un scurtmetraj francez.

La ediţiile din anii trecuţi, în parcul din centrul Aradului au participat sute de persoane la fiecare proiecţie.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, în cadrul Sezonului România-Franţa 2019, finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.

Caravana Metropolis este cel mai mare cinematograf itinerant din România, membru al reţelei Europa Cinemas, cu un public de peste 400.000 de persoane la cele şapte ediţii de până acum. Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni şi un ecran gonflabil uriaş, organizatorii oferă o calitate a proiecţiei întâlnită în marile săli de cinema.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel