Tudorel Toader, ministrul Justiției, a decis, în urma evaluării, să-l revoce pe Augustin Lazăr de la conducerea PÎCCJ. Propunerea de revocare va ajunge pe masa de la Palatul Cotroceni, a președintelui Klaus Iohannis. Dacă-n cazul revocării șefei DNA, nu se cunoștea procedura și a durat mai mult, fiind sesizată CCR, de această dată lucrurile vor fi mai simple. Președintele Klaus Iohannis nu are drept de a refuza această revocare.
”Concluzia generală e a necesității de revenire la normalitate, la cunoașterea și respectarea competențelor constituționale, legale și o interpretare și aplicare a legii în baza principiului loialității constituționale” a spus Tudorel Toader. Ministrul Justiției a adăugat că ”prin urmare, considerăm că actele și faptele enumerate în prezentul raport, de netolerat într-un stat de drept, demonstrează că activitatea managerială a dlui Augustin Lazăr contravine obligațiilor constituționale și legale. În aceste condiții, nu se mai poate susține ocuparea și exercitarea de către domnia sa a funcției de conducere din Ministrului Public. Toate elementele prezentate susțin gravitatea comportamentelor, mesajelor publice, ale procurorului general, care, prin managementul realizat a deturnat activitatea Ministerului Public de la rolul său constituțional”.
”Pentru aceste acte și fapte, declanșez procedura de revocare din funcție a procurorului general al României, dl Augustin Lazăr, prezentul raport, însoțit de propunerea de revocare, va fi transmis în seara aceasta către Secția de procurori a CSM, în vederea studierii și elaborării avizului consultativ, precum și președintelui României, pentru a decide conform competențelor legale ce-i revin” a spus Tudorel Toader.
Augustin Lazăr este procuror general al României din aprilie 2016. Anterior, el a fost Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, funcție pe care ar urma să se întoarcă dacă nu va avea o altă variantă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele