13 ian, 15:53
Autorităţile şi HoReCa, GREŞEALĂ în pandemie. Hossu, Cartel Alfa: "Au blocat, deşi perioada era favorabilă. S-a făcut confuzie"
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a arătat unde au greşit autorităţile, dar şi cei din HoReCa, în timpul pandemiei. 
FOTO AGERPRES

"Măsurile, fiind aplicate sub tutelă relativ unitară, pentru a nu crea discriminări în piaţă, crează indirect defavorizarea capitalului românesc, pentru că nu se ţine cont de resurse. Vă dau cel mai banal exemplu. Pentru operatorii din turism, toate băncile au blocat toate investiţiile. Deşi în mod normal această perioadă era favorabilă pentru HoReCa pentru a face investiţii, ca să fie pregătiţi pentru momentul când se dă drumul. 

Puteau fi pregătiţi chiar şi pentru schimbarea tipului de clientelă. Să nu uităm că de doi ani şi ceva există o directivă europeană care prevede că un cetăţean european poate să se trateze, şi aici nu discutăm doar de turismul tradiţional, ci şi de cel de wellness, de spa, oriunde în spaţiul european, decontând la nivel naţional conform regulilor naţionale. 

Nemţii şi francezii ar veni la noi. Suntem relativ cu preţuri joase, avem calitatea serviciilor! 

Dar la noi s-a confundat turismul conjunctural de pe litoral cu asta. Şi acolo nici nu se aduc bani la buget! Să spui că un hotel la mare cu 120 de camere are la Revisal numai 14 salariaţi, de la portar la director, este clar că există evaziune fiscală", a declarat Bogdan Hossu în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri