Autostrăzi România 2021. Cătălin Drulă: "Vom trece de 1000 de km". România are deja 912 km construiţi
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Cătălin Drulă spune unde se fac şosele noi
Cătălin Drulă spune unde se fac şosele noi
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că România va trece de borna de 1000 km de autostradă în 2021. Asta în condiţiile în care sunt deja 912 km daţi în folosinţă pe teritoriul ţării. 

"În acest an trecem bariera celor 1000 de km de autostrăzi şi drumuri expres în operare. Avem 912 în prezent. Se vor finaliza 40 km pe Craiova Piteşti, varianta de ocolire Balş Slatina, un drum la profil de 22 de metri, aproape ca o autostradă, dar benzile de urgenţă sunt înlocuite de acostamente de 1,5 metri. Va avea separatoare pe mijloc. 

Avem finalizarea autostrăzii Sebeş - Turda, unde sunt 29 km. E un proiect început de prea mult timp şi anul acesta se va finaliza. 

Mai sunt 10 kilometri din autostrada A3, cinci kilometri pe autostradă şi cinci kilometri drum de legătură la Târgu Mureş. Se finalizează şi varianta de ocolire Satu Mare, şi o menţionez la autostrăzi şi drumuri expres pentru că 12 km din acest drum intră la drum express. 

Mai avem un proiect în sudul ţării, la intrarea din Bulgaria, din vama Giurgiu, va fi un drum nou, expres, de 6 km, realizat din beton. Revenim la această tehnologie cu tehnologii moderne, mijloace mecanizate. În anii 90 am avut o experienţă nefericită cu astfel de drumuri, este un proiect pilot. 

Şi mai sunt proiecte mai mici care se finalizează în sfârşit după mulţi ani, cum ar fi DN76, între Deva şi Oradea, varianta de ocolire Mihăileşti. Sunt foarte multe proiecte care sunt în derulare şi se vor termina în 2022", a declarat Cătălin Drulă. 

Adunând porţiunile de drum menţionate de ministrul Transporturilor, observăm că se vor construi, în 2021, puţin peste 100 km de drumuri în România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel