Bani mai puţini pentru învăţământul preuniversitar. Elevii şi părinţii, critici la adresa Guvernului
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar au criticat decizia Consiliului pentru Finanţarea Învăţământul Preuniversitar de a aloca mai puţin bani acestui domeniu. 

În cadrul şedinţei, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării și reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene au legitimitat subfinanțarea învățământului preuniversitar, votând pentru creșterea doar cu 4,5% a costului alocat bunurilor și serviciilor, în raport cu 13,5% - coeficientul dedicate resursei umane din învățământ.

Incapacitate de a stabili un cost standard per elev

"Ne manifestăm regretul asupra modului în care a fost organizată întrunirea a acestui for – practic, a fost vorba de un vot formal, care nu permitea plierea finanțării de bază pe nevoile reale din sistemul educațional. Ne aflăm în continuare în incapacitatea de a stabili un cost standard per elev care să contribuie la creșterea calității din mediul educațional, întrucât Legea bugetului de stat a fost aprobată înainte de întrunirea CNFIP. În continuare, opinia partenerilor sociali a fost în minoritate față de ceea ce sa susținut prin linia politică, fapt care a permis menținerea unui sistem subfinanțat. Dorim creșterea reală și sustenabilă a bugetului destinat Educației, astfel încât părinții și elevii să nu fie nevoiți să o suplimenteze prin metode ilicite, precum fondul școlii.

Mai mult decât atât, considerăm că la ședință trebuia să fie prezent și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, care să explice reprezentanților categoriilor sociale implicate în actul educațional de ce în Legea bugetului de stat nu se regăsește finanțarea complementară destinată școlilor, prin sume defalcate din TVA. Reprezentanții elevilor și părinților sunt profund dezamăgiți de modul în care s-a desfășurat această întrunire lipsită de un fond real și a modului în care se organizează finanțarea de bază pentru Educație, în general.
Aș fi vrut să am ocazia să fac o poză tuturor membrilor CNFIP care au legitimat creșterea doar cu 4,5% a costului privind bunurile și serviciile și să le-o trimit tuturor elevilor și profesorilor care nu au cu ce să scrie pe tablele din clase.", a explicat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor, prin intermediul unui comunicat de presă. 

"Din păcate, ședința de astăzi este o situație de deja-vu, una în care societatea civilă nu are posibilitatea să definească un cost standard real care să ajute la dezvoltarea sistemului educațional", a explicat şi Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel