Bărbat, la un pas de moarte în zona abruptă a masivului Ceahlău
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Cătălina Burghelea
WhatsApp
Foto: Facebook Salvamont Sinaia
Foto: Facebook Salvamont Sinaia
Un bărbat care s-a rătăcit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona de abrupt a masivului Ceahlău, a fost recuperat de salvamontiştii de la baza Dochia.

Potrivit salvatorilor, bărbatul nu avea lanternă, se afla într-o zonă unde era vizibilitate redusă şi putea să cadă în gol, iar vântul sufla cu rafale puternice, scrie Agerpres. 

Victima, apel la 112

Victima s-a speriat şi a sunat la 112 solicitând ajutor, iar în jurul orei 23.00 salvamontiştii au declanşat acţiunea de căutare şi salvare a acesteia.

"Chiar dacă, în mare, victima avea un echipament care-l proteja termic, condiţiile de orientare şi parcurgere a traseelor din zona platoului, noaptea, fără vizibilitate, şi cu rafale de vânt deosebit de puternice, necesită o pregătire mult mai temeinică şi un echipament performant. Fără lumină, fără GPS, fără nici o altă posibilitate de orientare, este greu credibil că ar fi rezistat termic până dimineaţă. Un alt risc major îl constituia vecinătatea pereţilor care străjuiesc întreaga zona prin eventualitatea prăbuşirii în gol aproape în orice direcţie ar fi continuat deplasarea", au precizat salvamontiştii pe pagina de Facebook.

Echipa de permanenţă din Baza Salvamont Dochia a reuşit să găsească victima în timp util şi a transportat-o la cabana Dochia, din masivul Ceahlău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel