Barcelona nu i-a dat nicio șansă lui Napoli în Champions League. Urmează un duel de FOC
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Foto: @fcbarcelona - FB
Foto: @fcbarcelona - FB
FC Barcelona s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a întrecut-o pe Napoli cu scorul de 3-1 (3-1), sâmbătă seara, pe Camp Nou, în manşa secundă a optimilor de finală ale competiţiei, informează Agerpres.

După 1-1 în tur, catalanii au tranşat calificarea pe teren propriu, golurile lor fiind marcate de Clement Lenglet (10), Lionel Messi (23) şi Luis Suarez (45+1), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Lorenzo Insigne (45+5 - penalty).

Oaspeţii au avut şi o bară, prin Mertens.

Barca a ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor pentru al 13-lea sezon consecutiv.

În sferturile de finală ale competiţiei, FC Barcelona o va înfrunta pe Bayern.

Liga Campionilor va continua sub forma unui mini-turneu la Lisabona, cu sferturi de finală, semifinale şi finală, toate în manşe unice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel