Băsescu, ironie la adresa lui Ponta: Economic, nu înțelege nimic
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Băsescu: Ponta n-are cum să înțeleagă
Băsescu: Ponta n-are cum să înțeleagă
Traian Băsescu a explicat diferența dintre criza financiară de acum un deceniu și cea provocată în prezent de pandemia de COVID-19,  ironizându-l și pe  Victor Ponta.

„Ce poți să îi ceri lui Ponta? El n-are cum să înțeleagă economic nimic. Criza din 2008-2010 a fost o criză generată de bănci care s-au prăbușit și, ca efect, băncile n-au mai putut finanța datoria publică a guvernelor, drept pentru care s-a intrat în acea teribilă criză. Aici nu suntem în această situație. Bani sunt gârlă. Motivul potențialei crize este legat de lipsa de comenzi, deci de lipsa de consum. În momentul de față mai este o mare problemă, aceea legată de faptul că s-au întrerupt lanțurile de aprovizionare. S-au întrerupt odată cu criza din China și este foarte grea restabilirea lor", a afirmat Traian Băsescu, la „Dosar de politician" cu Silviu Mănăstire de la B1 TV.

„Noi toți trebuie să ne rugăm să își reia producția la 100% Germania, pentru că era cel mai mare partener al nostru – 23% din exporturi le făceam în Germania. La fel de importantă e Italia, cu 12,5%. Deci marea noastră problemă nu este că n-ar fi bani pe piață, sunt bani, ci marea problemă e cui vindem. Aceasta este problema tuturor", a mai adăugat Băsescu.

„Este cu totul alt tip de criză decât cea din 2008-2010, dar Ponta n-are cum să înțeleagă. Și motivația crizei este alta, și ieșirea din criză este alta. Spre exemplu, toate guvernele împrumută bani, dau garanții de stat. Vă pot spune, spre exemplu, situația de ieri. Până ieri, Comisia Europeană dăduse aprobări de garanții de stat în valoare de 1.900 de miliarde. Vă imaginați ce înseamnă 1.900 de miliarde garanții de stat? Sunt garanții care se duc către societăți. Marea problemă este că politicul a fost foarte deschis, excesiv de deschis, aș spune nesăbuit, și dă aceste garanții pentru credite, pe care să le ia societățile, fără să știe dacă acele societăți vor avea desfacere", a mai subliniat Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel