Bătrân, ucis pe trecerea de pietoni
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Trecere pietoni
Trecere pietoni
Un bătrân de 76 de ani, din Timişoara, şi-a pierdut viaţa joi seara după ce a fost lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni situată pe DN7, în zona unei fabrici de biciclete de la ieşirea din municipiul Deva, spre Alba Iulia, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Autorul accidentului este un şofer de 29 de ani, din localitatea Cristur, pe numele tânărului fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit poliţiştilor, şoferul a declarat că nu l-a văzut pe bărbat şi nu a mai avut timp să-l evite.

"Bărbatul a suferit multiple traumatisme severe. Din păcate, la sosirea echipajelor ambulanţei, bărbatul era decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Călin Dumitrescu.

Circulaţia rutieră în zona accidentului s-a desfăşurat alternativ, pe un singur fir, până la finalizarea cercetărilor de către poliţişti, valorile de trafic fiind ridicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel