Căpitanul jucător al echipei feminine de tenis a României, Monica Niculescu, a declarat, vineri seara, într-o conferinţă de presă online, că nu are ce să le reproşeze Mihaelei Buzărnescu şi Irinei Bara, care au pierdut primele două meciuri ale întâlnirii cu Italia din play-off-ul Grupei Mondiale a competiţiei Billie Jean King Cup, precizând că totuşi România mai are o şansă sâmbătă.
'Nu am ce să reproşez nimănui, fetele şi-au dorit foarte mult să câştige. Au fost în plus şi problemele fizice care cred că au contat. Sigur, suntem conduse cu 2-0, dar încă mai avem o şansă. Vedem mâine (n.red. sâmbătă) cum o scoatem la capăt', a spus căpitanul României.
'A fost o zi dificilă, am întâlnit mai întâi o Cocciaretto în formă, iar apoi meciul Mihaelei cu Trevisan a fost greu. Am suferit acolo pe bancă. A fost la limită, am condus, am avut mingi de meci, dar aşa e în tenis. E greu să închizi meciul. Dar cred că Mihaela s-a descurcat minunat, ne-a arătat un tenis bun. A fost o luptă care pe care, dar, din păcate, a câştigat Trevisan de data asta. Putea câştiga oricine', a adăugat Niculescu.
Întrebată cum s-a simţit la finalul zilei când Mihaela Buzărnescu a izbucnit în plâns în braţele sale, Monica Niculescu a răspuns: 'Am suferit amândouă la final, a fost un moment greu... pentru că ştim cât de aproape am fost şi totuşi nu am câştigat acest meci. A fost vorba de un punct, şi putea să fie pentru noi şi era o zi mai bună, putea să fie 1-1. Acum e destul de greu să recuperăm, dar vom vedea'.
Echipa feminină de tenis a României este condusă cu 2-0 de Italia, în play-off-ul Grupei Mondiale a competiţiei Billie Jean King Cup, după ce Mihaela Buzărnescu a fost învinsă dramatic de Martina Trevisan, cu 6-2, 2-6, 7-6 (5), vineri, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. În primul meci de simplu de vineri, Elisabetta Cocciaretto a întrecut-o pe Irina Maria Bara cu 6-1, 6-4, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”