Bitcoin depășește pragul de 50.000 dolari
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Bitcoin spulberă totul în cale. Foto: Benjamin Nelan via Pixabay
Bitcoin spulberă totul în cale. Foto: Benjamin Nelan via Pixabay
Moneda virtuală Bitcoin a depășit în premieră pragul de 50.000 de dolari, continuând aprecierea alimentată de interesul băncilor mari din lume și companiilor precum Tesla.

Conform Agerpres, în jurul orei 14:35 a României, un Bitcoin era evaluat la 50.547,7 dolari, cel mai ridicat nivel din istoria monezii. Cu 72% a crescut moneda în referință cu cotația înregistrată la începutul anului. Cea mai mare parte a acestor câştiguri a fost înregistrată după ce producătorul de automobile electrice Tesla, compania lui Elon Musk, a anunţat că a cumpărat echivalentul a 1,5 miliarde dolari în Bitcoin.

Comparativ, la începutul anului trecut, Bitcoin se tranzacţiona la aproximativ 8.000 de dolari, dar când a izbucnit pandemia de coronavirus (COVID-19) a scăzut la 4.000 dolari. În toamna anului trecut, Bitcoin s-a apreciat semnificativ, datorită cererii din partea marilor investitori, atraşi de potenţialul unor câştiguri rapide, şi a aşteptărilor că va deveni o metodă de plată de bază, astfel că la data de 16 decembrie a depăşit pentru prima dată pragul de 20.000 de dolari. La începutul acestui an, criptomoneda bitcoin s-a tranzacţionat la peste 30.000 de dolari. Bitcoin este cea mai importantă monedă digitală, cu o cotă de piaţă de aproape 70%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel