O analiză Bloomberg arată că pandemia de coronavirus ar putea duce la cea mai mare recesiune în rândul ţărilor est-europene, de la căderea Cortinei de Fier.
Chiar dacă țările din estul Europei nu au avut număr record de morţi din cauza COVID-19, acestea au fost puternic lovite de închiderea fabricilor și a magazinelor, de scăderea profiturilor companiilor şi de creşterea ratei şomajului, susține Bloomberg.
Creşterea economică a fost încetinită anual în Polonia şi înjumătăţită în Ungaria, de la sfârşitul anului 2019, economiile Cehiei şi a Slovaciei s-au micşorat, în timp ce ale României şi Bulgariei au rămas la limita extremă, în ciuda aşteptărilor unei scăderi viitoare din aprilie până în iunie.
Ce spun economiștii
„Ungaria şi Polonia au scăpat mai uşor, dar nu prea există încurajări în urma scăderilor mai modeste ale PIB-urilor deoarece cifrele puternice ale activităţii din ianuarie şi februarie au ajutat la compensarea parţială a colapsului activităţii din martie", a declarat Liam Peach, economist.
„Probabilitatea de a evita recesiunea este foarte mare. Potrivit scenariului nostru, economia României ar creşte cu un ritm mediu anual peste 2,5% în perioada 2020-2022" în România, a spus Andrei Rădulescu, economist la Banca Transilvania, pentru Bloomberg.
Economiile din estul UE vor continua probabil să depăşească Europa occidentală după ce epidemia va trece, susține Beata Javorcik, economistul principal al BERD. Ţările estice au reacţionat mai rapid decât cele vestice, inclusiv Franţa, Spania şi Marea Britanie, ceea ce a dus la un număr mult mai redus de decese cauzate de coronavirus, citează digi24.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Femeia, arătată cu degetul în cuplurile infertile. Cifrele care scot la iveală adevărul: Doar o treime dintre cazuri
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”