Bode: Voi lămuri ce e cu gândacul, cu plopul şi cu peştii, care stau în calea realizării obiectivelor de infrastructură!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Voi lămuri astăzi, sper pentru totdeauna, ce-i cu gândacul, ce-i cu plopul, cu peştii şi cu alte lucruri care stau în calea realizării acestor obiective de infrastructură, a declarat, miercuri, ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, la audierile din comisiile de specialitate reunite, din Parlament.

În debutul audierilor, ministrul propus a anunţat că a venit cu un raport la zi în ceea ce priveşte politicile publice care vizează infrastructura de transport şi comunicaţii din România. 'La trei luni de la preluarea mandatului, am deblocat proiectele majore de infrastructură prin modificarea legislaţiei privind parteneriatul public-privat. Autostrada Ploieşti - Braşov şi autostrada Tg. Neamţ - Iaşi - Ungheni vor fi implementate de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, procedurile urmând să fie demarate. Şi o să explic de ce acel PPP nu putea fi implementat niciodată.'

'Voi lămuri astăzi, sper pentru totdeauna, ce-i cu gândacul, ce-i cu plopul, cu peştii şi cu alte lucruri care stau în calea realizării acestor obiective'

'Am semnat ordinele pentru începerea lucrărilor pe întreg tronsonul 2 al drumului expres Craiova - Piteşti, aproximativ 40 de km, în care sunt cuprinse şi Variantele Ocolitoare ale localităţilor Balş şi Slatina, obiectiv atins în programul de guvernare. Am iniţiat demersurile pentru asigurarea finanţării europene pentru autostrada Sibiu-Piteşti şi pentru clarificarea observaţiilor Comisiei Europene pe componenta de mediu. Voi lămuri astăzi, sper pentru totdeauna, ce-i cu gândacul, ce-i cu plopul, cu peştii şi cu alte lucruri care stau în calea realizării acestor obiective', a spus Bode.

Ce se întâmplă cu TAROM și CFR Marfă

Potrivit acestuia, au fost eliminate barierele birocratice pentru realizarea legăturii feroviare Gara de Nord - Aeroportul Otopeni, fiind semnată autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de construire faza a doua şi relocări utilităţi. De asemenea, a fost emisă autorizaţia de construire pentru reabilitarea şi refuncţionarea aeroportului internaţional Bucureşti-Băneasa, ultimele două fiind condiţii asumate de România pentru organizarea EURO 2020.

'Au demarat procedurile pentru eficientizarea companiilor TAROM şi CFR Marfă şi sper să am azi ocazia să explic ce se va întâmpla cu cele două companii importante din portofoliul ministerului Transporturilor. PNL, cu aliaţii săi, a luat decizia de a susţine realizarea tuturor formalităţilor constituţionale pentru constituirea condiţiilor de realizare a alegerilor parlamentare anticipate. Cu toate acestea, găsesc potrivit acest moment pentru a veni în faţa dumneavoastră cu un raport la zi în ceea ce priveşte politicile publice care vizează infrastructura de transport şi comunicaţii din România', a adăugat acesta.

Lucian Bode a menţionat că a eliminat riscul de dezangajare pe fonduri europene, prin transmiterea către Comisia Europeană de contracte de finanţare de peste 160 de milioane de euro în cadrul POIM 2014-2020

'Am dat în trafic cu restricţii de viteză şi tonaj lotul 3 din Autostrada Lugoj - Deva după ce am stat la masă mai bine de o lună de zile cu toţi factorii implicaţi în acest proces. Am înfiinţat şi operaţionalizat Autoritatea pentru Digitalizarea României şi, nu în cele din urmă, am eliminat riscul de infringement cauzat de netranspunerea Pilonului Tehnic al Pachetului 4 Feroviar prin ordonanţe de urgenţă şi Hotărâri de Guvern', a arătat acesta. În ceea ce priveşte comasarea Ministerului Transporturilor cu cel al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Bode a precizat că s-au înjumătăţit direcţiile generale şi au rămas 14 direcţii din 21.

'După cum ştiţi, în urma comasării Ministerului Transporturilor şi MCSI, noul Minister al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, conform Hotărârii de Guvern de organizare şi funcţionare, cuprinde în acest moment trei direcţii generale din şase, câte erau iniţial la comasare, şi 14 direcţii din 21, câte erau la comasare. Bugetul pentru 2020 este de 12,1 miliarde de lei, din care 6,6 miliarde de lei fonduri europene nerambursabile', a mai spus el.

Miercuri a fost ultima zi în care miniştrii propuşi pentru a face parte din Guvernul Orban II au fost audiaţi în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat. Pe 24 februarie este programat, în plenul Parlamentului, votul de învestitură a noului Cabinet. Guvernul Orban I a fost demis, în data de 5 februarie, printr-o moţiune de cenzură depusă de PSD, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel