Urmărește emisiunea live
Brexit. David Cameron cere ale doilea referendum: Nu mă vor ierta niciodată
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Dan Carp
WhatsApp
Fostul premier al Marii Britanii, David Cameron, a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului american de televiziune CNN, că este conștient de faptul că unii oameni nu îl vor ierta niciodată pentru referendumul privind Brexit și a susținut din nou organizarea unui al doilea referendum.

„Unele persoane nu mă vor ierta pentru că am organizat acel referendum. Alții nu mă vor ierta pentru că l-am organizat și l-am pierdut. Există, desigur, și oameni care au dorit un referendum și au dorit ieșirea din Uniunea Europeană și care sunt bucuroși că am făcut această promisiune și am respectat-o”, a spus Cameron.

De asemenea, fostul premier britanic a mai spus că se gândește în fiecare zi la referendumul din 2016. „Mă gândesc în fiecare zi la asta, la faptul că am pierdut și la consecințele acestui lucru, dar și la ce am fi putut face diferit. Sunt extrem de îngrijorat în legătură cu ce urmează să se întâmple”, a spus el.

CNN notează că după ce a pledat pentru rămânerea în Blocul comunitar în campania dinaintea referendumului din 2016 și, în cele din urmă, britanicii au decis părăsirea UE, David Cameron s-a retras din viața politică și a acordat foarte puține interviuri.

Vrea un al doilea referendum pentru Brexit

„Mă doare să văd ceea ce s-a întâmplat, faptul că am pierdut și greșelile pe care le-am făcut”, a adăugat Cameron. El a mai spus că, din punctul său de vedere, un al doilea referendum ar putea fi o soluție pentru ieșirea din actualul blocaj privind Brexit. „Nu cred că putem exclude (un al doilea referendum, n.r.), pentru că suntem într-un blocaj”, a spus acesta.

Actualul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel