Europa bate pasul pe loc. Germania abia a început vaccinarea în unele landuri, în Franța rata de vaccinare e un dezastru, premierul Olandei a recunoscut că guvernul a fost luat pe nepregătite, că nu se aștepta ca autorizarea vaccinului să se facă atât de repede (?!).

Însă, chiar dacă organizarea ar fi fost mai bună, tot nu ar fi ajuns vaccinurile. Cum de au unele țări suficiente doze de vaccin, iar Uniunea Europeană nu? Vina aparține instituțiilor europene, criza pandemică punând în lumină defecte structurale ale eurocrației de la Bruxelles.

Ultimul vaccin contractat de UE a fost primul a cărui administrare este aprobată. UE a întârziat nepermis de mult semnarea unui precontract cu Pfizer, abia pe 20 august angajându-se să cumpere 200 de milioane de doze...nici pentru un sfert din populație. Comisia a preferat să încheie contracte pentru alte cinci vaccinuri COVID, care însă nu au obținut până acum autorizația. Nici acele contracte nu acopereau , fiecare în parte, toată populația țărilor membre. 

EMA, preocupată de propriul confort

Agenția Europeană a Medicamentului s-a mișcat mai lent decât FDA sau autoritățile de reglementare britanice. E și normal. Funcționarii EMA sunt preocupați de propriul confort, nu or să obosească peste program să verifice studiile clinice. Mai știți când au votat ca Agenția să se mute din Londra la Amsterdam, că e mai confortabil decât Bucureștiul sau altă capitală din Est? 

În plus, o puzderie de comitete, comisii și regulamente din statele membre interzic vaccinarea în farmacie. Europa nu are încredere nici în farmaciști, nici în medicii de familie, a tratat vaccinarea, o operațiune simplă, pe care o poate face și un infirmier, ca pe o lansare de nave spațiale, posibil de făcut doar în centre special amenajate. Pe care însă nu e în stare să le amenajeze rapid.

Politica prețului cel mai mic, cu pierderile cele mai mari

Modul în care a acționat Ursula von den Leyen este tipic birocraților: aplicarea rigidă a unor reguli, ca să fie ”acoperiți”, fără să riște nimic dacă rezultatele sunt proaste. Politica prețului celui mai mic, cunoscută și de români fiindcă le-a golit farmaciile, a fost aplicată și în ceea ce privește achiziția de vaccinuri. Pierderile de vieți omenești sau cele economice,de mii de ori mai mari decât costul vaccinului, nu au fost puse în balanță. Nici nu ar avea de ce să se preocupe eurocrația de costuri, fiindcă salariile angajaților de la Bruxelles sunt garantate, ca și pachetul lor de beneficii, indiferent de curbele de sacrificiu impuse contribuabilului european.

Rămâne un mister de ce nu comandat vaccinuri pentru întreaga populație cu toți marii producători aflați în cursă. Sumele astfel angajate ar fi fost în jur de 50 de miliarde de euro, adică nimic față de trilioanele pierdute în pandemie. Iar dacă toți cei șase furnizori ar fi obținut autorizația și ar fi livrat în primul trimestru întreaga cantitate, nu era o problemă cu redistribuirea surplusului. Proiectele de sprijin economic sau umanitar pentru țări non-UE depășesc de zeci de ori suma respectivă, ar fi fost o investiție geopolitică majoră, pe care Uniunea și-o permitea fără probleme.

Întârzierea livrărilor, made in UE

Iar eroarea de judecată a Comisiei în ceea ce privește achiziția de vaccinuri i-a afectat de două ori pe cetățenii europeni.  Sub presiunea realității, Ursula von den Leyen a mai comandat 200 de milioane de doze de la Pfizer... generând întârzieri ale livrărilor, pentru că este necesară reconfigurarea liniilor de producție.

Pfizer a început producția de vaccin înainte să fie finalizate studiile clinice, deci a riscat, a angajat cheltuieli care s-ar fi putut dovedi inutile, dacă rezultatele trial-ului nu confirmau eficiența și siguranța serului. Dar aceste linii de producție au fost configurate la nivelul solicitărilor. Eurocrații au pus pe primul plan siguranța postului, nu au riscat nimic, nu au de ce să se mire că guverne mai performante au rezultate mai bune în lupta cu pandemia.

*acest articol reprezintă o opinie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News