Urmărește emisiunea live
București. Primul seminar de informare RO-CULTURA
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Ro Cultura
Ro Cultura
Unitatea de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale (MCIN), în calitate de Operator de Program, a organizat miercuri, 12 decembrie a.c., primul seminar de informare în cadrul Programului RO-CULTURA, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.

RO-CULTURA este cel mai important program de finanțare a sectorului cultural din România, dispune de un buget total de peste 29.000.000 euro și va cuprinde 7 apeluri de proiecte. Bogdan Trîmbaciu, director UMP, a prezentat în debutul seminarului detalii cu privire la Program, calendarul estimativ al apelurilor de proiecte, rezultatele primului apel pentru inițiative bilaterale, precum și interfața sistemului electronic de management al Programului RO-CULTURA ce va permite depunerea și monitorizarea online a proiectelor. Astfel, cei peste 100 de participanți au avut ocazia de a se familiariza cu procesul de înrolare în sistem, dar și de a vizualiza o cerere de finanțare cu toate informațiile solicitate.

Condițiile de finanțare

De asemenea, au fost prezentate condițiile de finanțare ale apelurilor de proiecte pentru care au fost lansate în consultare publică Ghidurile solicitantului, apeluri ce vizează: restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice, susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate, precum și consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea publicului. Pentru a veni în sprijinul tuturor celor interesați să depună și să implementeze proiecte în cadrul RO-CULTURA, Operatorul de Program va mai organiza, începând cu luna ianuarie 2019, seminarii de informare și în Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Pitești și Timișoara.

Ce sunt Granturile SEE și Norvegiene


Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția financiară acordată de Norvegia, Islanda și Liechtenstein pentru reducerea disparităților economice și sociale în Europa și pentru consolidarea relațiilor cu 15 state membre ale Uniunii Europene. Valoarea totală a contribuției financiare aferente Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021 este de 2,8 miliarde de euro. România beneficiază de un buget total de 500 milioane de euro, a doua cea mai mare alocare financiară dintre cele 15 State Beneficiare. Mai multe informații despre Program sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

VEZI ȘI:

Valer Breaz, ministrul Culturii, audiat în Parlament

România, reprezentată la Bruxelles de noul ministru Daniel Breaz: Un acord rapid este vital


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel