"Se pare că de data asta aceste depășiri sunt cauzate de niște surse mai degrabă accidentale, dar dincolo de acest lucru, problema pe care noi o avem cu aerul poluat din București deja este una cronică. Ani de zile tot primim avertizări de la Uniunea Europeană. Pe lângă București, Iași și Brașov de curând am primit avertizări pentru alte zece orașe, în același timp am fost și condamnați de Curtea de Justiție a UE pentru acest lucru, iar de curând a apărut un raport al Alianței Europene pentru Sănătate Publică și care analizând ceea ce se întâmplă în 432 de orașe europene, plasează Bucureștiul pe locul doi cu un cod pentru populație de 6,35 de miliarde de euro anual, pierduți din cauza poluării.
Aceasta este practic valoarea monetară a deceselor premature, a îngrijirilor medicale și a zilelor de muncă pierdute din cauza poluării. O altă cifră dată de INS este că în medie locuitorii Bucureștiului trăiesc cu patru ani mai puțin decât cei din restul țării. Trebuie să ne fie extrem de clar că un oraș nu poate fi sănătos atâta timp cât oamenii sunt bolnavi, iar oamenii sănătoși nu pot viețui într-un oraș bolnav.", a declarat Alex Glăvan în direct la RealitateaPlus.
VEZI ȘI: Valori record de poluare în București. Medic, avertisment: Organismul poate fi afectat în totalitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Pățania unei mămici la supermarket: Verificați bonul / „Ne-am mirat de ce am plătit atât“ / foto în articol
- Un nou val de muncitori asiatici vine în România. Chestorul Bogdan Despescu: Avem 100.000 de persoane care sunt aprobate să vină / video
- S-a întâmplat astăzi - 16 aprilie. Cabinetul olandez a demisionat în masă în urma unui raport oficial
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Naomi, una dintre cele mai controversate vedete din showbiz-ul românesc, este în comă. Se zbate între viață și moarte într-o clinică din străinătate
- Prof. Dulcan, teorie interesantă despre cancer: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă
- Peștera din România veche de peste 10 milioane de ani / video
- Furtuna Renata ajunge în România. Prognoza meteo până la jumătatea lunii mai / Temperaturile scad considerabil
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu. PSD are deja variante de rezervă. Se anunță o conferință de tipul "totul sau nimic"
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”