Bursa de la Bucureşti închide din nou pe roşu şedinţa de tranzacţionare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,38%, până la 9.056,40 de puncte.

Valoarea totală a schimburilor s-a situat la 18,01 milioane de lei (3,81 milioane de euro), la jumătate faţă de ziua precedentă.

Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o scădere de 0,40%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,29%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,49%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,46%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a închis pe minus cu 0,55%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 3,86 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom (2,8 milioane de lei) şi BRD - Groupe Societe Generale (2,09 milioane de lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Grupului Industrial Electrocontact, care s-au apreciat cu 13,64%, Ropharma (plus 5,66%) şi Bermas (plus 5,65%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Altur, în scădere cu 5,26%, Oil Terminal (-5%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-3,85%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel