Povestea lor de dragoste a început în 2007 și de 9 ani sunt căsătoriți. S-au cunoscut încă din școala generală, când Andreea era colegă cu sora lui, Artemisiei. Chiar dacă destinul avea să îi întâlnească încă de pe atunci, adevărata revelație a relației lor a început la filmările telenovelei Inimă de țigan, unde ea era o tânără debutantă și încet, încet s-au descoperit și îndrăgostit. Cabral prezența atunci și o emisiune, Povestiri de noapte. Era vedetă, dar a fost răpus de farmecul blonde pe care o adoră.
Recunoaște că frumusețea și delicatețea ei îl fac să o iubească la fel de mult de când s-au cunoscut prima dată
Au avut o nuntă frumoasă, elegantă alături de familie, fiind prezenți și frații lui de prin toate colțurile lumii. Cununia religioasă a avut loc la biserica din Otopeni, iar petrecerea la un restaurant luxos cu piscină tot de acolo, unde s-au distrat până în zori. Nași de cununie le-au fost Răzvan Fodor și frumoasa lui soție, Irina. Luna de miere și-au petrecut-o într-un loc exotic. Le place să plece în vacanță, unde adoră să lâncezească pe terase inedite, să descopere locuri și să se bucure de ce descoperă. În momentul de față, ea a renunțat la televiziune și se ocupă de blogul ei. Chiar dacă nu câștiga mult, e fericită că are șansa să facă ce îi place. Cabral este cel care aduce mai mulți bani în casă,dar asta nu e un impediment pentru ei ci dimpotrivă îi face să fie și mai uniți.
Cabral recunoaște că soția lui este esența vieții lui, îi dă acel echilibru și liniște de care are nevoie.
Pe fetița lor o cheamă Namiko, ce înseamnă copilul valurilor
Sunt și părinții ne fetițe minunate, Namiko, un nume de origine japoneză care înseamnă copilul valurilor. Vedeta de televiziune mai are o fetița Inoke din căsătoria cu Luana. Este clar că pentru Cabral și Andreea, micuța reprezintă centrul universului lor și cel mai minunat lucru din viața lor. Le place să își răsfețe fetița, dar și să o responsabilizeze, chiar dacă e foarte mică. Locuiesc într-o casă mare, elegantă și cochetă, amenajată cu mult gust, unde își încarcă bateriile și se relaxează.
O răsfață pe Andreea cu delicatese culinare și cadouri de suflet
De multe ori, Cabral își răsfață culinar partenera de viață, cu tot felul de delicatese culinare foarte bune. Chiar dacă au și discuții și au avut și urcușuri și coborâșuri în căsnicie, au reușit să fie un cuplu sudat, bazat pe o iubire profundă. De multe ori, Cabral îi face declarații de dragoste și cadouri de suflet soției sale, făcând-o să se simtă unică. Putem spune că povestea lor de dragoste este una profundă, deosebită, de basm.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro