Un bărbat din Botoşani aflat într-un centru de carantină a ameninţat că se sinucide dacă nu va fi lăsat să părăsească spaţiul de carantinare, se arată într-o informare de presă transmisă, sâmbătă, de Instituţia prefectului.
Potrivit sursei citate, persoana respectivă a fost preluată de jandarmi şi internată pe Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati. Ea a fost internată într-un centru de carantină deoarece a fost depistat de patrulele de jandarmi că nu respectă măsura de autoizolare la domiciliu.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, jandarmii au aplicat 41 de sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor impuse de ordonanţele militare, însumând 81.900 de lei. Dintre acestea, în zona Centrului Vechi al municipiului Botoşani au fost aplicate 12 amenzi în valoare totală de 36.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei şi 16 amenzi în valoare totală de 8.000 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
În acelaşi timp, poliţiştii, a aplicat 120 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 240.000 de lei, dintre care 97 pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei în valoare totală de peste 167.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?
- Ne așteaptă un weekend palpitant. Daniela Simulescu: Nu s-a mai întâmplat din 1941