Caraş-Severin: La Caransebeş a început 'Toamna la gugulani'
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Festivalul 'Toamna la gugulani' se va derula, începând de joi, timp de patru zile, la Caransebeş şi a debutat cu un spectacol de muzică şi dansuri populare. 

'Acest festival a devenit o tradiţie pentru municipiul nostru. Merită felicitaţi aceşti oameni care trudesc zi de zi, pentru a ne oferi, nouă, produse de cea mai bună calitate. Sper ca toată lumea să se simtă bine, în ciuda vremii care este neprielnică', a declarat primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean.

Cu acest prilej, au fost premiaţi cei mai vechi producători participanţi la acest festival, atât din zona Banatului, cât şi din Oltenia, dar şi cei care îşi vând în fiecare zi produsele în piaţa din Caransebeş. Astfel, în deschiderea festivalului au primit premii producătorii celor mai frumoase şi gustoase legume, fructe şi produse lactate, precum şi cei care şi-au expus într-un mod deosebit produsele, inclusiv flori şi creaţiile meşterilor populari.

Atmosfera a fost întreţinută de taraful Olanii şi soliştii vocali Maria Didraga, Adela Jurchescu, Vanesa Olan şi Ionică Ioan, alături de ansamblul Casei de Cultură din Caransebeş, Junii Gugulani. Festivalul 'Toamna la gugulani' a ajuns la cea de X-a ediţie şi se va desfăşura până duminică, 6 octombrie, la ora 16,00, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel