Oficialităţile americane din domeniul informaţiilor se aşteaptă la o escaladare a atacurilor informatice înaintea alegerilor legislative care vor avea loc în Statele Unite în 6 noiembrie.
Consilierul pentru securitate naţională al preşedinţiei SUA, John Bolton, a anunţat că noua strategie stabileşte liniile directoare pentru protecţia agenţiilor federale, precum şi a datelor private ale cetăţenilor americani. Sunt definite o serie de priorităţi, printre care dezvoltarea unor politici globale privind Internetul şi dezvoltarea unei forţe cibernetice competente pe plan intern.
Potrivit lui Bolton, era necesară o schimbare a politicii "nu fiindcă dorim mai multe operaţiuni ofensive în spaţiul cibernetic, ci în special pentru a crea structurile de descurajare care vor demonstra adversarilor că implicarea în operaţiuni împotriva noastră va avea un preţ mai mare decât sunt dispuşi să plătească".
Administraţia condusă de preşedintele Donald Trump a decis recent să anuleze o directivă din timpul fostului preşedinte Barack Obama, cunoscută sub denumirea de PPD-20. Aceasta instituia un proces exhaustiv de aprobare pentru operaţiunile informatice militare. Renunţarea la directivă oferă mai multă libertate în ripostele împotriva ameninţărilor informatice din străinătate, a explicat Bolton.
Ari Schwartz, fost director pentru securitatea informatică al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă în timpul preşedinţiei lui Obama, consideră că "în general există un ton nou în politică, dar nu prea multă politică nouă, în afara revocării PPD-20, care fusese deja anunţată". "Conform experienţei mele, reacţiile nu au fost reţinute atât de politicile de descurajare, cât de incapacitatea agenţiilor de a executa", a afirmat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro