Cum va sărbotori Crăciunul Familia Regală. Evenimentele publice de la Săvârşin
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Secretariatul Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei a anunțat programul Familiei Regale de Crăciun.

"Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu se vor afla la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou, alături de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia.

În împrejurările actuale, programul public al Familiei Regale cu ocazia sărbătorilor de Crăciun va fi restrâns.

Marţi, 22 decembrie 2020, la ora 12, Majestatea Sa Margareta, însoţită de Principesa Sofia, va oferi spitalului din Săvârşin saltele şi echipamente pentru paturi, precum şi un punct de spălătorie. Donaţia va fi făcută în aer liber, în perimetrul din faţa spitalului.

În aceeaşi zi, la ora 12.30, în Satul Regal, Majestatea Sa şi Principele Radu vor oferi daruri de Crăciun angajaţilor de la Castelul Regal şi de la Ocolul Silvic din Săvârşin. Vor fi prezenţi primarul localităţii, dl. Ioan Vodicean şi preotul paroh, Călin Mădăluţă.

Miercuri, 23 decembrie 2020, la ora 12, Majestatea Sa Margareta, însoţită de Principesa Sofia, va oferi daruri familiilor nevoiaşe din Săvârşin.

Fără acces la bradul din salonul mare al Castelului 



În fiecare an, Majestatea Sa obişnuia să prezinte presei bradul din Salonul mare al Castelului şi masa de Crăciun din Sufrageria mare. Anul acesta, Biroul de Presă va pune la dispoziţie imaginile cu pregătirile de Crăciun filmate în interiorul Castelului.

În ziua de 24 decembrie 2020, Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale va transmite mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei.Familia Regală va petrece privat restul zilelor de Crăciun şi Revelionul, la Castelul Săvârşin.", se arată într-un comunicat de presă transmis către Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel