"Nu renunţăm la chestia asta, degeaba se insistă, degeaba se doreşte prorogare de termene, nu merge(...)vine control de la ANAF. Foarte bine. Nu o să dăm la niciunul nici o amendă. Este doar un avertisment şi nimic altceva. Ideal ar fi fost ca statul să facă ce? Cumpăra case de marcat, discuta dinainte, spunea care sunt stocuri agreate, cine e autorizat, cumpăra un număr de case, le distribuia în piaţă şi oamenii, într-un an de zile, îşi achitau lună de lună costul acelei case şi era închisă discuţia.
Dar măcar statul să înveţe din greşeli pe viitor, la astfel de idei să se gândească şi la efectele în lanţ. Dar trebuie să închidem această discuţie cu casele de marcat. Eu o să fiu săptămâna viitoare, luni şi marţi, la Bruxelles pentru a discuta cu miniştrii de Finanţe şi am vorbit cu colegul meu din Ungaria, care are sistemul foarte bine pus la punct şi căruia i-am cerut să-mi dea efectiv sistemul pe care dânsul îl are pentru a putea interpreta aceste date. Întreba cineva de ce vă trebuie acest sistem dacă dumneavoastră nu puteţi prelucra datele? Casele de marcat stochează inclusiv online", a precizat ministrul Finanţelor.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2018 potrivit căreia operatorii economici sunt obligaţi să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic a fost adoptată în luna mai a acestui an. Măsura trebuia implementată de contribuabilii mari sau mijlocii până la 1 septembrie 2018 şi de către contribuabilii mici până la 1 noiembrie 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”
- O nouă provocare pentru școala românească, în contextul tehnologizării și ecologizării. Prof. Duțu: Un moment de cumpănă