A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după tragedia care a avut loc la Timișoara, unde o femeie și doi copii au murit, după ce în bloc s-a făcut deratizare, potrivit șefului IPJ Timiș, Aurelian Alin Petecel, citează Mediafax.
Șeful IPJ Timiș, Aurelian Alin Petecel, a declarat, luni, că polițiștii au fost sesizați despre decesul celor trei persoane, iar oamenii legii au deschis un dosar penal sub supravegherea procurorilor.
Ce s-a stabilit în urma primelor verificări
„Inspectoratul de Poliție a fost sesizat la orele prânzului cu privire la decesul celor trei persoane. S-a constituit echipă complexă de urgență la fața locului. Primele măsuri au fost luate. Sunt măsuri de conservare. Am încercat să identificăm eventuale suspiciuni cu privire la anumite persoane sau societăți comerciale. S-a stabilit în urma primelor verificări că e o societate comercială care a efectuat activități de deratizare. Am mers pe acest fir, am încercat să identificăm de urgență dacă au mai fost locații în care să s-a efectuat deratizare de către această societate comercială. Facem verificări. Este un dosar penal în acest moment sub supravegherea unui procuror pentru fapta de ucidere din culpă", a spus Petecel.
Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. Inițial, victimele au chemat Ambulanța, deoarece prezentau tulburări digestive, dar au refuzat să fie duse la spital. Ambulanța a sesizat apoi autoritățile pentru că a fost chemată de mai multe ori la aceeași adresă. Purtătorul de cuvânt al Spitalul de copii „Louis Țurcanu", Mihai Gafencu, declara pentru Mediafax că la spital sunt alți 3 copii cu simptomele unei intoxicații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro