Cu un cont de economii, banii pot fi depuşi oricând în cont, dar nu pot fi retraşi în orice moment. Cele mai multe bănci restricţionează retragerile în funcţie de anumiţi factori. Există, însă, şi un avantaj pentru clienţi. Retragerile restricţionate înseamnă dobânzi mai mari la economii, deci suma pe care o depuneţi creşte în timp.
Diferenţa între depozitul la termen şi contul de economii
Băncile promovează, de asemenea, şi depozitele la termen pentru clienţii lor. Depozitul la termen este un cont în care se face o singură depunere, pentru o perioadă fixă de timp, de regulă nu mai mult de 13 luni. În schimb, un cont de economii îţi permite să depui bani în orice moment vrei.
Contul de economii este util, astfel, pentru cei care vor să dea deoparte o sumă mică din salariu în fiecare lună.
Şi în ceea ce priveşte retragerea banilor sunt diferenţe între depozitul la termen şi contul de economii. În cazul unui depozit, banii pot fi retraşi doar la scadenţă. Conturile de economii permit, însă, retrageri parţiale sau chiar totale din cont.
Sold minim obligatoriu
Una dintre condiţiile pe care băncile o impun clienţilor este soldul minim obligatoriu la conturile de economii. Este vorba despre blocarea unei sume minime de bani în bancă, iar reducerea soldului contului de economii sub această sumă duce la închiderea contului sau la pierderea dobânzii.
Astfel, dacă soldul minim este de 500 de lei, iar noi avem în bancă 2000 de lei, nu vom putea retrage mai mult de 1500 de lei din contul de economii.
Cine poate deschide un cont de economii
Orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani își va putea deschide un cont de economii personal. Aceștia trebuie să aibă o carte de identitate valabilă la ei, emisă de un Inspectorat de Poliție.
La deschiderea unui astfel de cont nu se va ține seama de datoriile pe care le-ai putea avea, de eventualele restanțe în plata creditelor și nici nu va trebui să faci dovada unor venituri lunare constante, conform financer.com.
Numai dacă ai fost acuzat de terorism sau falsificarea banilor ți se va interzice deschiderea unui cont de economii sau depozit bancar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie