Ce mănâncă un campion olimpic. Valeria van Groningen, MENIUL care i-a adus aurul la Los Angeles
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Valeria van Groningen, medaliată cu aur la canotaj la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, a explicat în exclusivitate pentru DC NEWS ce meniu are un sportiv de performanţă. 

"Era un regim bazat mai mult pe proteine în perioada când am făcut eu sport. Multă carne! Nu aveam acces la nutriţionist în perioada aceea, în anii 80. Mâncam carne la fiecare masă. După ce am terminat cu sportul, am fost vegetariană mult timp, pentru că am mâncat multă carne cât am făcut sport de performanţă. Nu am avut un regim special, cum au gimnastele. Noi consumam cam 5000 de calorii pe zi la antrenamente, aşa că aveam nevoie de vitamine şi proteine pentru muşchi.

Pentru mulţi sportivi de performanţă e foarte grea trecerea la viaţa normală. Când faci sport, mănânci mai mult, pentru că ai nevoie de energie, iar mulţi dintre colegii mei au continuat să mănânce la fel fără să facă mişcare. Mulţi au devenit obezi, arată nesănătos. Trebuie să continui să faci mişcare toată viaţa, altfel apar şi bolile şi e destul de dificil să ţii totul sub control", a declarat Valeria van Groningen în exclusivitate pentru DC NEWS. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel