Ce nu a înţeles Florin Cîţu din protestele pensionarilor. Val Vâlcu vine cu traducerea. Soluția pentru ca pensionarii să primească mai mult
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Foto: Guvernul României
Foto: Guvernul României
Val Vâlcu a explicat ce nu a înţeles premierul Florin Cîţu din protestele pensionarilor şi a spus şi care ar fi fost condiţia pentru ca pensiile să crească în 2021. 

„În 2017 au fost foarte mulţi oameni în stradă pentru că Guvernul PSD a dat OUG 13. În 2020, România a trecut prin cea mai mare criză din ultima sută de ani. Salariile din sectorul public au crescut în medie cu 8% faţă de creşterea din UE, de 3%. În sectorul privat am 1,4 milioane de oameni în şomaj tehnic, niciun protest. Am reuşit, prin măsurile pe care le-am luat, să păstrăm locurile de muncă ale celor 1,4 milioane de oameni, care au reuşit să se întoarcă şi împreună am reuşit cea mai mare creştere economică în trimestrul 4 din UE. În 2021, veniturile din sectorul bugetar rămân la nivelul anului 2020, cu acea creştere din 2020, cu o inflaţie în scădere. Nu înţeleg rostul acestor proteste. Deci veniturile rămân la nivelul anului 2020. Asta a fost decizia. Mai mult de atât nu am ce să vă spun”, a afirmat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

Val Vâlcu vine cu traducerea. Ce nu a înţeles din proteste 

"Lucrurile sunt foarte clare: Nu sunt destui pensionari în stradă. Dacă ar fi fost pensionari în stradă ca la mitingurile împotriva OUG 13, pensiile ar fi crescut. Eu asta înţeleg, după ce dl Cîţu a spus că nu sunt mulţi. 

Pe de altă parte, dna Popescu, dl Orban şi toţi de la PNL spuneau anul trecut că ar putea creşte pensiile, dar nu se ştie ce va fi pe termen lung. Bun, dacă creşterea de 40 la sută nu e sustenabilă pe termen lung, se poate da un tichet acum, un voucher pensionarilor, o sumă fixă, cum a făcut SUA pentru cetăţeni ca să treacă peste criza pandemică. Pensionarii ar primi acum bani, nu peste 10 ani, când se termină recalcularea", a declarat Val Vâlcu la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel