Haideți să vorbim despre o greșeală pe care o fac foarte mulți români. Sunt unii care poartă mască, dar atunci când se întâlnesc cu cineva, și-o dau jos și încep cu pupăturile. Nu le pasă că poate cel pe care îl pupă are imunitatea făcută praf. Nu le pasă că poate cel pe care îl pupă are diabet și e vulnerabil în fața coronaviruslui.
Iar omul care se lasă pupat, nici nu are timp să riposteze pentru că până își dă seama ce se petrece, deja este plin de salivă pe obraji. Și chiar dacă ar riposta, s-ar trezi luat peste picior. ”Ce domnule... doar nu crezi că am coronavirus...”
Și mai sunt și cei care simt nevoia să dea noroc și să se ia în brațe pe unde se văd. Oamenii au uitat ce înseamnă distanțare fizică. Nu, distanțare fizică nu înseamnă doar să stai la un metru și jumătate față de clientul din fața ta la supermarket. Pe lângă asta, înseamnă să nu dai mâna cu altul, să te pupi sau să iei lumea în brațe.
Ce-i drept, sintagma ”distanțare fizică” a fost folosită atât de greșit încât oamenii nu aveau cum să înțeleagă mare lucru. Unii i-au zis distanțare socială, alții i-au spus distanță socială. Distanța socială, sociologic vorbind, e distanța care separă clasele sociale, distanța dintre doi oameni e fizică.
Plus că… și cu pandemie, și fără… e vară, e cald și oamenii nu vor să fie asaltați de pupături și îmbrățișări. Și dacă nu vă zic să faceți trei pași în spate este pentru că au bun-simț. Doar că atunci când vine vorba de sănătate, ar trebui să-l mai dăm încolo de bun-simț și să le spunem ăstora care simt nevoia să ne lase bale pe față să stea în treaba lor.
Acestea fiind zise, autoritățile ar trebui să gândească și alte mesaje prin care să arate / să explice la televizor că nu doar masca ajută în lupta cu coronavirusul, ci și lipsa pupatului și a îmbrățișărilor cu membrii din afara familiei restrânse. Gândiți-vă că poate sunteți asimptomatic și s-ar putea să-i dați prietenului dumneavoastră ultima îmbrățișare. Parcă nu merită, nu?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică