Aici, din când în când, prinde viață unul dintre cele mai frumoase și minuscule colțuri din București, prin potrivirea și simplitatea lui. Crizanteme, lalele, trandafiri, frezii și multe alte flori, ademenesc atenția trecătorului grăbit prin culorile lor de poveste. Ochiul sărută îmbietoare corole, pe care impulsul sau gândul de-amor, ori poate numai un interes anume le caută. Ce e mai asemănător sau mai diferit în lumea florilor față de trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, ne-a spus Florica, o florăreasă aflată la a patra generație în breasla atât de mărinimoasă a comerțului cu flori. De la ea am cules spontan câteva cuvinte și le-am pus ca într-un buchet pentru cititori.
- Bună ziua, doamnă, spuneți-mi povestea acestui colț cu flori din București și povestea dumneavoastră!
- Povestea acestui colț cu flori, în ceea ce mă privește, se leagă de faptul că eu vând aici de 30 de ani. Înainte am vândut în față la Dunărea, înainte să se facă Hotelul Intercontinental și acolo am stat până la cutremurul din 1977, de acolo am venit aici, în acest colț. Bunica și străbunica mea au fost tot florărese, la fel și mama mea și eu. Din asta am trăit și trăim, de când mă știu.
- Ce este diferit în zilele noastre față de acum 30 de ani, spre exemplu? Atât ce știți din povești, cât și din ce ați trăit dumneavoastră.
- Este foarte diferit. Pe vremuri fiecare bărbat cumpăra un buchet de flori pentru a-l duce acasă, la soție. Apoi tineretul, în număr mare, fiecare cumpăra măcar câte o floare. Iar acum, dar azi, eu una cred că femeile nu mai sunt respectate și apreciate așa cum erau odată și acest lucru îl resimțim și noi, ei care vindem flori pe stradă.
- Tinerii cumpără flori?
- Foarte puțini mai cumpără flori. Mai mult le admiră, le pozează și apoi trec mai departe. Nu au bani, cred că acesta e motivul în cazul lor...
- Care sunt clienții cei mai des întâlniți?
- Cei mai des întâlniți clienți ? (se gândește) Cei care vin să cumpere din obligație. Fie că se duc la doctor sau în vizită, mai mult din obligație...
- Aha, Deci mai demult se cumpărau flori din dragoste, iar acum mai mult din obligație?
- Exact. Mai demult fiecare femeie, chiar dacă nu primea de la soț, tot venea și își cumpăra flori. Nu stăteau femeile fără flori în casă.
- Erau și femei care nu așteptau să primească ci își cumpărau singure flori?
- Da. Erau femei care își cumpărau singure flori. Soții lor le dădeau bani special pentru a-și cumpăra flori – „ăștia-s banii pentru flori!".
- Ce frumos...Aveți vreo amintire pe care vreți să o împărtășiți cu cititorii DC News. Ce clienți celebri ați avut și aveți?
- Da!! Clientul de bază a fost actorul Mitică Popescu. A fost și soția lui, care din păcate a murit. Apoi pe vremuri toți marii artiști de la Teatru Național și de la Teatrul Constantin Tănase: Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Cristina Stamate și foarte mulți alți artiști, oameni de vază...
- Dar clienți, artiști din ziua de astăzi, aveți? Sau știți pe vreunul?
- Din păcate, nu.
- Mulțumim, doamna Florica!
- Doresc tuturor cititorilor multă sănătate și mai poftiți pe la noi! (zâmbește)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică