Marți, laboratorul de stat Vektor a anunțat că lansează cercetări asupra virusurilor preistorice prin analiza rămășițelor animalelor recuperate din permafrost topit. Laboratorul din Siberia a declarat că scopul proiectului a fost identificarea paleovirusurilor și efectuarea de cercetări avansate în evoluția acestora.
Cercetarea, în colaborare cu Universitatea din Yakutsk, a început cu analiza țesuturilor extrase dintr-un cal preistoric despre care se crede că are cel puțin 4.500 de ani. Laboratorul Vektor a informat că rămășițele au fost descoperite în 2009 în Yakutia, o vastă regiune siberiană unde sunt descoperite în mod regulat rămășițe de animale paleolitice, inclusiv mamuți.
Vektor, unul dintre cele două locuri unde e stocat virusul variolei
Maxim Cheprasov, șeful laboratorului Muzeului Mamut de la Universitatea Yakutsk, a declarat într-un comunicat de presă că animalele recuperate au făcut deja obiectul unor studii bacteriene și a adăugat: „Realizăm pentru prima dată studii asupra paleovirusurilor”.
Fost centru pentru dezvoltarea armelor biologice în epoca sovietică, laboratorul Vektor din regiunea Novosibirsk din Siberia este una dintre cele două facilități din lume care stochează virusul variolei. Oamenii de știință spun că Arctica se încălzește de două ori mai repede decât media globală, punând în pericol viața sălbatică locală și eliberând carbon stocat în permafrostul care se topește, potrivit ScienceAlert.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”