Certificat urbanism. Cum îl poți obține: nu trebuie să mergi la ghișeu
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Primăria Galaţi a dezvoltat o platformă online care le permite solicitanţilor, persoane fizice şi juridice, să obţină mult mai simplu şi mai rapid certificatul de urbanism, fără a mai fi nevoiţi să piardă timpul la ghişeele instituţiei ori la cozi, doar pentru a depune documentele necesare, se arată într-o informare transmisă miercuri de biroul de presă al municipalităţii gălăţene.

Potrivit sursei citate, noua platformă le permite totodată cetăţenilor să consulte online prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate, inclusiv cu localizarea amplasamentului dorit şi pot depune online cereri pentru emiterea certificatelor de urbanism.

'În mod practic, cu doar câteva click-uri, accesând linkul https://cu.primariagalati.ro/Urbanism/ acest sistem online vine în sprijinul oricărei persoane care are nevoie de un certificat de urbanism, dar mai ales în sprijinul potenţialilor investitori sau al cetăţenilor aflaţi în alte oraşe ale ţării ori în străinătate, care nu vor mai fi nevoiţi să vină la primărie pentru depunerea cererilor şi documentelor necesare. Totuşi, potrivit reglementărilor legale în vigoare, ridicarea certificatului de la primărie trebuie făcută de către solicitant sau de către persoana împuternicită prin procură notarială", se spune în informare.

În document se mai spune că, şi până în prezent, Primăria municipiului Galaţi se număra printre cele mai performante în privinţa timpilor de emitere a certificatelor de urbanism. De altfel, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, emiterea certificatului de urbanism se poate realiza acum chiar şi în zece zile, însă cu achitarea unei taxe de urgenţă în cuantum de 112 lei.

În anul 2017 au fost eliberate aproximativ 2.000 certificate de urbanism, din care circa 15% au fost prelungite. În anul 2018 se estimează că vor fi eliberate cu 12-15% mai multe certificate de urbanism.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel